ESA Date şi Cifre
Ce este ESA?
Agenţia Spaţială Europeană (ESA) este poarta de acces către spaţiu a Europei. Misiunea sa constă în configurarea dezvoltării capacităţilor spaţiale ale Europei şi în garantarea faptului că investiţiile în cercetarea spaţială vor continua să asigure avantaje cetăţenilor din Europa şi din lume.
ESA este o organizaţie internaţională cu 22 state-membre. Coordonând resursele financiare şi intelectuale ale membrilor săi, poate susţine programe şi activităţi care depăşesc cu mult capacitatea unei singure ţări europene.
Cu ce se ocupă ESA?
Misiunea ESA este să elaboreze programul spaţial european şi să-l pună în aplicare. Programele ESA sunt concepute pentru a cunoaşte mai multe despre Pământ, despre spaţiul din imediata sa apropiere, despre sistemul nostru solar, precum şi pentru a dezvolta tehnologii şi servicii satelitare şi a promova industria europeană. De asemenea, ESA colaborează îndeaproape cu organizaţii spaţiale din afara Europei.
Cine face parte din ESA?
Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia şi Ungaria. Canada ia parte la unele proiecte în cadrul unui Acord de colaborare. Bulgaria, Cipru, Malta, Latvia, Lituania, Slovacia și Slovenia au acorduri de colaborare cu ESA.
Unde se află sediul ESA?
Sediul central al ESA se află la Paris, acolo unde se iau deciziile legate de politica și de programele sale. ESA are și alte sedii, în mai multe țări europene, fiecare având responsabilități diferite:
- EAC, Centrul European al Astronauţilor, la Köln, Germania;
- ESAC, Centrul European de Astronomie Spațială, la Villanueva de la Canada, Madrid, Spania;
- ESOC, Centrul European de Operațiuni Spațiale, la Darmstadt, Germania;
- ESRIN, Centrul ESA pentru Observarea Pământului, la Frascati, lângă Roma, Italia;
- ESTEC, Centrul European de Cercetări și Tehnologii Spațiale, Noordwijk, Olanda.
Un nou centru ESA s-a deschis în Marea Britanie, la Harwell, Oxfordshire. De asemenea, ESA are birouri de legătură în Belgia, SUA și Rusia; o bază de lansare în Guyana Franceză și stații de recepție și urmărire în diferite părți ale lumii.
Câte persoane lucrează pentru ESA?
Pentru ESA lucrează aproximativ 2000 de persoane, din toate statele-membre; printre aceștia se numără oameni de știință, ingineri, specialiști în informatică și personal administrativ.
De unde provin fondurile ESA?
Activitățile statutare ale ESA (programele de ştiințe spaţiale şi bugetul general) sunt finanțate prin contribuții băneşti ale tuturor statelor-membre ale Agenţiei, calculate în funcţie de produsul național brut al fiecărei țări. În plus, ESA desfăşoară mai multe programe opţionale. Fiecare stat-membru hotărăşte în ce program opțional doreşte să participe şi cu ce sumă doreşte să contribuie.
Ce mărime are bugetul ESA?
Bugetul ESA pe anul 2017 este de 5.75 miliarde €. ESA funcționează pe principiul "restituirii geografice", adică investeşte în fiecare stat-membru, prin contracte industriale pentru programele spațiale, o sumă aproximativ echivalentă cu contribuția respectivei țări.
Cât cheltuieste fiecare european pentru ESA?
Suma investită de europeni în programele spațiale, pe cap de locuitor, este foarte mică. În medie, fiecare cetățean din statele-membre ale ESA plătește, sub formă de taxe pentru finanțarea programelor spațiale, aproximativ costul unui bilet de cinematograf (în SUA, investițiile în activități spațiale civile sunt aproape de patru ori mai mari).
Cum funcționează ESA?
Organismul de conducere al ESA este Consiliul, care stabileşte liniile directoare ale politicii de bază în cadrul cărora ESA dezvoltă programul spațial european. Fiecare stat-membru este reprezentat în Consiliu și are un vot, indiferent de mărimea sa ori de contribuția sa financiară.
ESA este condusă de un Director General, care este ales de Consiliu o dată la patru ani. Fiecare sector de cercetare separat are propria sa Direcție și raportează direct la Directorul General. Actualul Director General al ESA este Johann-Dietrich Wörner.
Pentru informații ulterioare:
Communication Department
European Space Agency
8-10 rue Mario Nikis
75738 Paris
Cedex 15
France
Tel.: + 33 1 5369 7155
Fax: + 33 1 5369 7690